Dan Şucu: ”Nu consider că m-am coborât cu nimic că am mâncat parizer alături de fani. O să mânânc toată viaţa”

Într-un meci tensionat desfășurat la Craiova, Rapidul a înregistrat o înfrângere dureroasă în fața echipei Universitatea Craiova, cu  scorul de 2-1, în cea de-a doua etapă din play-off.

Patronul clubului giuleștean, Dan Șucu, s-a alăturat galeriei echipei în călătoria către meci și chiar a petrecut timp alături de suporteri înaintea confruntării de pe terenul din Bănie.

Prezența lui Dan Șucu printre suporterii Rapidului nu a adus noroc, iar echipa a suferit o înfrângere greu de acceptat.

Întrebat despre imaginile care au apărut în presă după meci, Dan Șucu a declarat: „De ce am mâncat parizer pe capotă? Simplu, pentru că îmi place. Cred că 75% dintre români iubesc parizerul. Eu mâncam parizer încă de pe vremea lui Ceaușescu. Atunci 100 de grame costau 1,8 lei. Este delicios și o să mănânc parizer toată viața. Așa cum cred că majoritatea românilor savurează acest fel de mâncare atât de simplu, atât de popular și atât de gustos.”

Șucu a subliniat că actul de a mânca parizer alături de fani nu înseamnă o coborâre de nivel: „Nu consider că m-am coborât cu nimic că am mâncat parizer alături de fani. Din contră, asta înseamnă normalitate. Până la urmă toți suntem oameni, indiferent de unde provenim, indiferent de câți bani am reușit să facem în viață sau ce statut avem.”

„Parizerul e unul dintre bucatele mele favorite. Este pur și simplu delicios. Faptul că am mâncat parizer înseamnă că suntem niște români simpli care ne-am adunat în jurul unei capote sau mese pentru a împărtăși aceeași bucurie, fotbalul, și aceeași iubire, iubirea pentru Rapid”, a adăugat Șucu pentru Fanatik.