Lovitură dură pentru orgoliul lui Marius Şumudică şi răsturnare totală de situație. Dan Şucu spune că Rapid are un tehnician cu şcoala făcută la Coverciano care poate prelua echipa din vară.
Rapid a rămas fără antrenor, dat fiind că italianul Cristiano Bergodi a fost dat afară. În locul său, responsabili de pregătirea echipei vor fi Bogdan Lobonț, Adrian Iencsi și Ciprian Niță.
Dan Şucu susține că Rapid are un antrenor cu şcoala la Coverciano care poate fi tehnicianul echipei şi din vară
Dan Șucu, acționar majoritar la formația din Giulești, a declarat că Bogdan Lobonț (46 de ani), cel care asigură interimatul pe banca tehnică a echipei, are șanse să devină antrenor principal la Rapid începând din vară, asta în cazul în care va califica formația în cupele europene.
„Promisiunea noastră fermă pentru Lobonț și staff-ul lui este că ei vor continua dacă îndeplinesc obiectivul, prezența în Europa.
Lobonț are Coverciano, a mai antrenat, are cunoștințe vaste de fotbal și cunoaște foarte bine clubul, este unul dintre cei mai apreciați români din fotbal în Italia, are relații extraordinare”, a transmis Dan Șucu, la Digisport.
Mai mult, patronul de la Rapid a spus că vrea să facă schimbări la club și la nivel administrativ, Dan Șucu fiind de părere că formația are carențe din acest punct de vedere.
„Singura mea preocupare acum este să întăresc structura sportivă a clubului. Director sportiv, scouting, parte medicală, chiar și mai sus, președinte, chiar noi, acționarii. OK, Bergodi ca Bergodi, dar antrenorul și staff-ul sunt doar prestatori de servicii.
Nu e doar Bergodi de vină! Dacă a pierdut vestiarul, noi trebuia să fim acolo. Clubul este clientul, el este responsabil, el trebuie să intervină când lucrurile nu merg bine.
Trebuie mai multă fermitate, mai multă structură! Prea mulți băieți buni la ei acasă” a mai spus Dan Șucu.