Dani Coman a refuzat de mai multe ori FCSB: „Nu am cum să ajung niciodată”

În prezent, SuperLiga românească de fotbal are ierarhie bine definită, iar FCSB se află în frunte. Echipa, condusă cu mână de fier de Gigi Becali, domină clasamentul cu 29 de puncte, la o distanță considerabilă de principalii rivali, Rapid, care ocupă locul 3, notează Fanatik,

Într-o discuție cu fostul jucător al Rapidului, Robert Niță, la o emisiune realizată de Fanatik și moderată de fostul atacant giuleștean, Dani Coman a fost întrebat despre evoluția FCSB-ului în actualul sezon: „Ai spus de Steaua, știm asta cu FCSB-ul, cu aceste discuții, ți se pare echipa cea mai puternică în momentul de față. Este principala candidată la câștigarea campionatului?”.

Răspunsul lui Coman a fost clar și direct: „În momentul de față, da, mi se pare că au cel mai bun lot. Dacă îi luăm și individual, dar și ca grup. Mi se par cei mai buni în acest an. Sunt problemele pe care le au și ei acolo”.

Cu toate că FCSB pare favorită la câștigarea titlului, Dani Coman, fost jucător emblematic al Rapidului și actual președinte al FC Hermannstadt, nu se vede colaborând cu Gigi Becali și echipa sa.

Coman a adăugat că, din punctul său de vedere, o astfel de colaborare nu va deveni o realitate: „Dacă vroiam să lucrez cu Gigi Becali și consideram că pot, eram de mult timp acolo. Am avut oferte tot timpul de la FCSB. Nu e nicio poartă deschisă niciodată. Eu am crescut la Argeș, am jucat la Rapid.

Nu am cum să ajung niciodată. Din punctul meu de vedere, nu se va pune problema niciodată. Cu tot respectul pe care îl port domnului Becali și oamenilor de acolo, nu se va pune problema niciodată”.

Urmărește DespreRapid.ro și pe Google News