În ciuda unei investiții de aproape 6 milioane de euro doar în jucători, echipa antrenată de Cristiano Bergodi și de Lobonț (4 meciuri până acum) este ultima în play-off cu două etape înainte de final. Meciuri în care va mai întâlni pe Sepsi, în deplasare, vineri, 10 mai, și pe FCSB săptămâna viitoare.
Probabil că totul se amână, însă, până după numirea viitorului antrenor al primei echipe.
Chiar și așa, Daniel Sandu, noul director sportiv al Rapidului, numit în funcție miercuri, pe 8 mai, anunță că echipa urmărește să transfere mai mulți jucători și precizează și zona în care echipa are probleme, apărarea. De altfel, Rapid a luat în play-off nu mai puțin de 19 goluri în 8 meciuri, deși este clar că nu doar apărătorii sunt vinovați!
„Cu siguranţă vor fi transferuri în toate compartimentele, trebuie să întărim compartimentul defensiv. Sper că listele pe care le-am pregătit până acum să ne ajute şi jucătorii pe care i-am evidenţiat să reuşim să îi aducem la noi. O să fie un mix de jucători români şi străini, ca de obicei.
Sunt jucători români pe care îi urmărim îndeaproape şi cu care avem discuţii şi jucători străini. Cred că balanţa dintre jucătorii români şi străini din lot este una potrivită şi trebuie menţinut acest ritm”, a declarat Daniel Sandu pentru Agerpres.
”Vor fi şi plecări, sunt discuţii, toată lumea ştie cam ce jucători ar putea pleca. Normal că suntem dispuşi să ascultăm orice discuţie privind jucătorii noştri, dar trebuie să fie ofertele potrivite atât pentru noi cât şi pentru jucători, pentru a avea un efect din partea noastră. Suntem un club stabil financiar şi nu trebuie să trăim din eventualele transferuri”, a afirmat Daniel Sandu.
Majoritatea jucătorilor împrumutaţi se vor întoarce la Rapid, ei vor fi verificaţi de către noul staff, iar de acolo decizia va fi luată de mine şi staff, pe ce jucători ne bazăm şi pe cine nu. Majoritatea sunt ‘underi’ şi trebuie să vedem exact poziţiile de care avem nevoie în sezonul următor”.