Dănuț Lupu își manifestă susținerea pentru Liviu Ungurean: „Vă spun eu de ce a fost arestat!”

Liviu Ungurean, liderul galeriei de la Rapid, cunoscut sub porecla „Bocciu”, a primit o prelungire a mandatului de arest cu încă 30 de zile. În acest context, fostul internațional Dănuț Lupu își manifestă susținerea pentru acesta.

Dănuț Lupu, care a petrecut aproape 6 luni în închisoare, își exprimă solidaritatea cu Liviu Ungurean. Acesta consideră că acuzațiile aduse liderului galeriei din Giulești fac parte dintr-un efort de a exemplifica o problemă mai amplă în ceea ce privește comportamentul ultrasilor pe stadioanele din România.

„Eu cred că pe undeva Rapid este afectată, nu cred că e chiar el (Liviu Ungurean – n.r.) singurul vinovat. Sau chiar nu cred că e vinovat. Toate echipele, toate galeriile fac acest spectacol.

Rapidul reușește să îl facă mai deosebit. O să ajungem și galeriile să vină ca muții la stadion, să aplaude ca la teatru și să plece acasă. Mai mult ca sigur că se vrea să se dea un exemplu prin el.

Nu cred că e vinovat, ce a făcut? A dovedit cineva că a dus el artificiile sau bombele acolo? E o problemă pe care eu cred că ar fi putut să o rezolve. Nu cred că ar fi trebuit să se ajungă până aici, e păcat de spectacolul pe care îl făceau,” a declarat Dănuț Lupu pentru Sport pe Surse, citat de Orangesport.ro.