Dobre, dublă în prima etapă: „Sper să devenim o echipă ofensivă”

Alex Dobre a declarat că are aşteptări ridicate de la actualul sezon competiţional, considerând că va fi cel mai bun parcurs al său de până acum. Mijlocaşul a debutat în noua ediţie de campionat marcând două goluri în meciul câştigat de Rapid împotriva echipei FC Argeş.

Fotbalistul a afirmat că se simte motivat şi valorificat în sistemul de joc implementat de antrenorul Costel Gâlcă. „Este un antrenor foarte bun. Atât el, cât şi stafful său îşi dau interesul zi de zi pentru a scoate maximum din noi. La rândul nostru, muncim individual pentru a deveni jucători compleţi, să înţelegem ce ni se transmite şi să aplicăm ceea ce am învăţat atât în cantonament, cât şi în meciurile din România, pentru a arăta totul pe teren”, a declarat Dobre.

În urma dublei reuşite în prima etapă, jucătorul a precizat că are încredere în direcţia tehnică a echipei şi în capacitatea colectivului de a livra un joc eficient.

„Simt că sunt pus în valoare, că mi se recunoaşte adevărata capacitate. Sper ca acest lucru să se transmită mai departe, să ne punem în valoare unii pe alţii şi să devenim o echipă ofensivă, care joacă fotbal de calitate şi care aduce bucurie suporterilor şi tuturor celor care ne privesc, prin jocul şi energia pe care le transmitem”, a adăugat mijlocaşul.

Sursa: orangesport.ro