Fostul președinte al Rapidului a avut o reacție fermă: ”Sunt două găști la Rapid”

După ce Dan Șucu a transmis în comunicat că este forțat să intervină pe partea sportivă, Dinu Gheorghe este convins cum au ajuns ca lucrurile să nu mai fie chiar în regulă la Rapid.

Ce a spus Dinu Gheorghe, după comunicatul dat de Dan Șucu: ”Sunt probleme”

”E un comunicat cu multă substanță. Sperăm că domnul Șucu stăpânește comunicatul. Trece printr-un moment foarte greu pentru ce s-a întâmplat în ultimii doi ani de zile. Nimeni nu se aștepta.

Lucrurile sunt destul de complicate și cred că pe termen scurt nu vor apărea surprize pentru suporteri.

Totul se va construi pe termen mediu. De la a apărea până a se realiza e cale lungă. Sunt probleme.

Nu aș vrea să dau nume. Sunt doi oameni care decid. Angelescu și Niculae. Nu putem să îi despărțim. Domnul Șucu a spus de la început că nu se implică pentru că nu se pricepe.

Cred că este dezinformat, manipulat. Sunt două găști la Rapid. Una formată din persoanele din club și una formată din foști jucători care sunt în afara clubului și vor să influențeze deciziile. Domnul Șucu trebuie să înțeleagă”, a spus Dinu Gheorghe, la Digi Sport Special.

Citește tot articolul aici