La finalul primei reprize a meciului disputat la Ploiești, jandarmii au evacuat doi suporteri din stadion, moment surprins de reporterii GSP.
Un fan al Petrolului s-a întors către loja unde se aflau oficialii Rapidului pentru a-i apostrofa și înjura. Jandarmii au intervenit imediat, pentru a preveni escaladarea incidentului, și au decis să-l evacueze din zonă. La scurt timp, un alt suporter a fost condus spre ieșire, tot din cauza comportamentului său.
Situația din tribune s-a detensionat ulterior, fără ca desfășurarea jocului să fie afectată.
Pe durata partidei, cele două galerii s-au concentrat în principal pe scandări triviale adresate adversarilor. Fanii prahoveni au recurs inclusiv la scandări rasiste, în timp ce suporterii giuleșteni i-au etichetat pe rivali drept „țărani”.
Tensiunile au fost vizibile și la Tribuna I, unde cântecele rapidiștilor au fost întâmpinate cu injurii. Într-un context mai puțin obișnuit, duelul dintre Peluza Latină și fanii Rapidului, aflați foarte aproape unii de ceilalți, a continuat și în pauza meciului.
Din punct de vedere sportiv, Rapid a obținut un succes important, revenind pe locul secund în Superliga, cu 22 de puncte după 11 etape, la două lungimi de liderul Universitatea Craiova.
De partea cealaltă, schimbarea de antrenor nu a adus efectul dorit la Petrolul. Venirea lui Eugen Neagoe nu a produs impactul așteptat, echipa rămânând pe locul 14, cu doar 6 puncte.
În etapa următoare, Rapid va întâlni pe teren propriu Farul Constanța, iar Petrolul va juca în deplasare cu revelația FC Argeș.
Sursa: www.gsp.ro