Ioanițoaia la zi » „A fost gol la Dinamo – Slobozia?” / „Intră FCSB în play-off?”. Directorul GSP a răspuns la cele mai arzătoare întrebări

Ovidiu Ioanițoaia a declarat că runda a fost plină de decizii controversate ale arbitrilor, în special golul anulat de Radu Petrescu în duelul Petrolul Ploiești – FC Argeș (2-1). Acesta a vorbit și despre penalty-ul anulat în prelungirile partidei dintre Hermannstadt și CFR Cluj (0-1), dar și despre faza din meciul Dinamo – Slobozia (1-0), atunci când șutul lui Carnat ar fi trecut linia porții.

Ulterior, directorul GSP a analizat și prestația Universității Craiova, pe care o consideră, în acest moment, principala favorită la câștigarea Superligii.

După părerea mea, faza de la Ploiești este cea mai mare gafă. Sigur, și ce a încercat Chivulete în prelungirile meciului de la Sibiu când i-a dat avertisment lui Sinyan și a dat lovitură de la 11 metri. Chivulete este un arbitru care, în ochii mei, nu are credibilitate. În cazul concret în care Hațegan l-a trimis la VAR și s-a convins că nu s-a întâmplat nimic în careu, a avut măcar tăria să renunțe și a lăsat jocul să continue. Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi insistat în eroarea lui, iar Hermannstadt ar fi egalat?

Pe urmă, o altă greșeală mare de arbitraj a fost la Dinamo – Slobozia. Am aflat după, pentru că în timpul meciului nu și-a dat nimeni seama. Nu l-aș inculpa nici pe centralul Vădana, nici pe Flueran, cel din camera VAR, pentru că la golul lui Carnat, chiar nu s-a văzut. Ochiul nu a putut să realizeze, deci nici arbitri, dacă mingea a depășit cu toată circumferința linia porții. Roșca s-a jurat că n-a intrat mingea cu totul în poartă, dar azi am văzut niște înregistrări din care se constată că e gol. Dacă s-ar fi terminat la egalitate, ar fi fost un rezultat incorect.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro