La 29 de ani și cu două operații la activ, Dragoș Nedelcu își caută o nouă echipă: nu exclude să joace pentru Dinamo sau Rapid | Sport.ro

Mijlocașul trecut pe la Farul și FCSB se antrenează în continuare cu CSA Steaua, însă contractul său cu ”Militarii” a expirat și nu are de gând să îl prelungească.

În momentul de față sunt sănătos, mă antrenez în continuare cu CSA, vreau să le mulțumesc pe această cale că m-au sprjinit și mă sprijină în continuare, chiar dacă s-a încheiat contractul cu ei. E o decizie de comun acord că este mai bine pentru ambele părți să ne despărțim, dar îi susțin în continuare, le doresc numai bine.

Contează pentru fiecare jucător (n.r. faptul că echipa nu are drept de promovare), la fiecare echipă sunt și lucruri pozitive, și lucruri mai puțin bune. Când am luat în calcul toate aceste lucruri, decizia cea mai bună a fost să nu mai continuăm. Nu a fost dorință nici din partea lor și, automat, nici eu nu pot să rămân”, a declarat Dragoș Nedelcu pentru PRO TV și Sport.ro.

Nedelcu își caută acum un nou angajament și nu exclude nicio variantă, ia în calcul inclusiv să semneze cu o rivală de-ale lui FCSB din Capitală, fie Dinamo, fie Rapid.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.sport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *