La scurt timp după fluierul final, Cristiano Bergodi a intrat într-un conflict verbal cu un suporter al lui Dinamo aflat deasupra băncii tehnice. Antrenorul lui U Cluj a fost ținut cu greu de stewarzi, iar la conferința de presă a spus că a fost vorba de „un nenorocit care m-a înjurat în italiană”.
Bogdan Lobonț a abordat subiectul dintr-o altă perspectivă, explicând de ce crede că un astfel de incident este posibil doar pe stadion.
„Sunt momente și momente. Domnul Bergodi este o ființă umană, e normal să reacționeze. Perspectiva mea e alta: la un suporter, când e în grup, probabil intervine efectul de turmă și curajul e cu totul și cu totul altul. Sunt convins că acel suporter, dacă se întâlnea cu Cristiano pe stradă, probabil îl saluta. Îi spunea: ‘Bună ziua, Mister! Ce treabă bună faci!’. Nu cred că ar fi rostit cuvintele de aseară. La un meci, când ești în grup, automat ai alt curaj.
Dacă spune că l-a înjurat în italiană, depinde și ce i-a spus. Sunt câteva expresii care dor și care ating pe oricine”, a spus Bogdan Lobonț, la Matinalul de pe VOYO Sport 1, duminică dimineață.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.sport.ro