Marius Şumudică, ferm: „Rapid joacă pentru Rapid, nu facem jocurile nimănui”

Marius Șumudică, antrenorul Rapidului, a oferit declarații la finalul meciului CFR Cluj – Rapid, încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a patra a play-off-ului Superligii.

Rapid a reușit să obțină un punct pe terenul din Gruia, revenind după ce a fost condusă cu 1-0. În urma rezultatului, Șumudică a reacționat la speculațiile apărute înaintea partidei, potrivit cărora echipa sa ar putea favoriza indirect una dintre contracandidatele din lupta pentru titlu.

„Cu Șumudică, Rapidul nu se va da la o parte. Rapidul joacă pentru Rapid, nu pentru altcineva. Nu facem jocurile nimănui”, a declarat antrenorul giuleștenilor, la finalul partidei, în cadrul unui interviu oferit pentru Prima Sport.

Tehnicianul a explicat că și-a motivat jucătorii la pauză, inclusiv din dorința de a demonstra că Rapidul rămâne echidistant în lupta pentru campionat: „La pauză chiar mă gândeam la insinuări, am făcut o primă repriză sub așteptări. În a doua repriză am avut niște ocazii rarisime”.

Șumudică a reclamat și o fază controversată în care Rapid nu a primit un penalty, deși situația a fost analizată de VAR. „Cred că am avut șanse mai clare de a marca decât ei. Ni s-a anulat și un penalty, din ce am văzut eu pe tabletă mi se pare că e contact clar. E penalty clar, dar nu știu dacă a fost sau nu a fost ofsaid. Nu comentez acum”, a precizat acesta.

În ceea ce privește prestația echipei, antrenorul a afirmat că remiza obținută este un rezultat corect. Totodată, a evidențiat folosirea a patru jucători sub vârstă pe finalul meciului: „E un punct meritat, le doresc baftă celor de la CFR în continuare. Vreau să scot în evidență lucrul acesta, jucăm numai pentru culorile alb-vișinii și pentru Rapid, nu facem jocurile nimănui. Câștigăm pentru noi, pentru suporterii noștri”.

„Avem nevoie de victorie la fiecare joc, o victorie ne duce pe locul 4. Vom vedea ce se va întâmpla. Azi am rezistat cu brio, am terminat jocul cu patru jucători sub vârstă în teren. Rapidul are viitor”, a mai declarat Marius Șumudică.

Partida dintre CFR Cluj și Rapid s-a încheiat 1-1. Golurile au fost marcate de Leo Bolgado, în minutul 7, pentru gazde, și Matias Kait, în minutul 52, pentru oaspeți.

Sursa: orangesport.ro


Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *