Marius Șumudică: „Întâlnim cea mai bună formație”
Antrenorul Marius Șumudică a declarat, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu FCSB, că adversara este cea mai puternică echipă din Superliga României.
Tehnicianul a subliniat importanța partidei și a transmis că își dorește ca jucătorii săi să conștientizeze miza întâlnirii și să obțină un rezultat favorabil înainte de înjumătățirea punctelor.
„Mâine, îmi doresc ca echipa mea să practice un joc frumos. Nu aș vrea să ieșim din tiparul care ne-a caracterizat în perioada de după Dubai. Am arătat ok și dacă vom fi la fel de concentrați, la fel de motivați și dacă vom avea o dorință de victorie dusă la extrem, cu siguranță vom face un meci bun și ne vom ridica la nivelul unui adversar care, din punctul meu de vedere, este, în momentul de față, în urma anilor acumulați, la transferuri, relații de joc, practic, întâlnim cea mai bună formație”, a declarat Șumudică.
Antrenorul a adăugat că determinarea și agresivitatea sunt esențiale pentru a obține un rezultat pozitiv. „Sper ca jucătorii mei să înțeleagă că doar cu o doză de agresivitate, cu dorință de victorie, cu dorință de a arăta în fața propriilor suporteri că încercăm să nu le fim inferiori vom realiza un obiectiv OK și, dacă mâine vom reuși să luăm puncte, apoi și la Hermannstadt, să adunăm puncte ca la începutul play-off-ului să ne agățăm acolo de primele trei locuri”, a spus Marius Șumudică.
Sursa: www.sport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News