Marko Dugandzic, fostul jucător de la Rapid, nu ar semna cu FCSB dacă ar primi o ofertă de la Gigi Becali.
Venit la Rapid în vara anului 2022, Marko Dugandzic a marcat pentru Rapid 28 de goluri în 48 de meciuri, fiind cel mai bun marcator din Superligă în sezonul 2022-2023, cu 22 de reuşite. De asemenea, Dugandzic a oferit şi patru pase decisive.
Atacantul croat Marko Dugandzic, golgheterul ediţiei trecute a Superligii, joacă acum în Arabia Saudită, la Al-Tai.
„Pentru moment, inima mea e alături de Rapid și ar fi necinstit să mă duc acolo.
Pot să îmi dea câți bani vor, nu e vorba despre asta. În carieră nu ai parte de multe cluburi de acest fel, care să-ți ajungă la inimă.
Bineînțeles, suntem sportivi profesioniști și schimbăm cluburile, dar, pentru mine, Rapid e unic! Cu siguranță, aș spune nu acestei oferte”, a declarat Dugandzic pentru Gsp.
În carieră, Marko Dugandzic a mai jucat la NK Osijek, Ternana, FC Matera, FC Botoşani, FC Soci şi CFR Cluj.