Marius Șumudică, mesaj pentru Dan Șucu: „Asta vreau să îi transmit”.

Marius Șumudică a încheiat anul în stil triumfător în Turcia, obținând o victorie categorică de 3-0 împotriva lui Karagumruk, iar la finalul meciului a sărbătorit alături de entuziaștii suporteri. La întoarcerea în România pentru perioada de pauză, antrenorul român a vorbit cu reporterii prezenți la aeroport.

Marius Șumudică a transmis un mesaj pentru Dan Șucu, afirmând: „Asta vreau să îi transmit”.

Deși suporterii îl doreau pe Marius Șumudică pe banca Rapidului după plecarea lui Adrian Mutu în vară, conducerea a decis să-l numească pe Cristiano Bergodi în funcția respectivă. Cu toate acestea, „Șumi” a dorit să îl felicite pe Dan Șucu pentru investițiile pe care le face în Giulești.

„Îmi doresc ca Rapidul să-și atingă obiectivul, să termine în primele 3 pentru că jumătate de obiectiv l-au ratat și mă refer la Cupa României. Nu mă tem că pierd play-off-ul. Ar fi o tragedie să nu prindă play-off-ul după investițiile pe care le-au făcut.

Vreau să îi transmit sincer felicitări domnului Șucu pentru eforturile financiare pe care le face. Un om care a intrat de puțin timp în fotbal, dar un om care investește și o face destul de masiv.

Nu mi se pare normal ce s-a întâmplat cu aceste datorii care vin din urmă și pe care trebuie să le plătească. Probabil că vor mai apărea și altele, dacă după 10-12 ani îți vin nu știu ce datorii. Mi se pare puțin aberant să plătești datoriile pe care le-au făcut alții. 

Pe mină mă bucură că are entuziasm, îl felicit, văd că face transferuri. Vreau să felicit și suporterii, pentru că în momentul de față există o familie la Rapid. Suporterii nu au reacționat în niciun fel, chiar dacă rezultatele au fost negative.

Totul e ok și în perspectiva unor rezultate pozitive și îi dau liniștea domnului Bergodi ca să își îndeplinească obiectivele. Sper din suflet, asta e o dorință de-a mea, ca Rapid să își îndeplinească obiectivul și anume să joace în cupele europene, pentru că merită. În sondaje suporterii l-au plasat pe Măldărășanu primul.

Da, eu sunt în Turcia, nu se pune problema în momentul de față (n.r. unei reveniri la Rapid). E foarte greu ca eu să plec din Turcia. Bine, dacă mi-aș dori să plec, aș putea, dar nu vreau să vorbesc despre un alt club, mai ales despre Rapid.

Rapid are antrenor, este domnul Bergodi, îl respect. Nu e frumos să vorbesc și să fac analiză la ceea ce s-a întâmplat. Cu eforturile care se fac la Rapid, jucătorii și antrenorul trebuie să ducă această echipă în cupele europene, ca să mulțumească suporterii”, a declarat Marius Șumudică, la aeroport.

Marius Șumudică o vede pe FCSB principala favorită la titlu: „A avut un traseu mai bun”

Marius Șumudică nu se arată surprins de absența rezultatelor pozitive la Rapid. Echipa condusă de Cristiano Bergodi înregistrează o serie nefericită de 6 meciuri consecutive fără victorie în campionat.

Marius Șumudică admite că există o problemă la Rapid. Tehnicianul lui Gaziantep consideră că FCSB este principala favorită la câștigarea titlului.

„Nu știu dacă sunt surprins de lipsa de rezultate de la Rapid. Mai multe echipe au avut lipsă de rezultate. În afară de FCSB, care a avut un traseu mai bun, în rest toate echipele au avut sincope.

Rapid a făcut doar 3 puncte în ultimele 5 etape, însă sunt pe locurile 3-4 acolo, la bătaie. Toate echipele s-au împiedicat. Ceva s-a întâmplat, dar ei știu cel mai bine. Între sezonul regulat și play-off este o diferență mare, sunt două campionate diferite.

Un punct nu valorează nimic, trei puncte e un punct-jumătate. În momentul în care joci în play-off și victoria înseamnă 3 puncte, în două meciuri ai pierdut tot avansul. FCSB este principala favorită la titlu, clar, dar nu se știe, la fotbal se poate întâmpla orice”, au fost cuvintele lui Marius Șumudică.