Marko Dugandzic: „România merită mai mult respect în fotbalul internațional”

Marko Dugandzic, atacantul croat, este în prezent la echipa din Giulești începând din iulie 2022 și are un contract în vigoare cu formația condusă de Adrian Mutu până la finalul lunii iunie 2024. Pe site-urile de specialitate, cota sa este evaluată la 2,5 milioane de euro.

Într-un interviu acordat postului Rapid TV, Marko Dugandzic a subliniat că nu a fost contactat încă de nimeni din partea naționalei Croației în vederea unei convocări. De asemenea, în urma unei discuții cu agentul său, a înțeles că România nu este respectată din punct de vedere fotbalistic.

„Eu am dat 22 de goluri, iar Livaja, în Croaţia, cred că a marcat 18 goluri. (n.r. – cineva de la naţională te-a contactat?) Nu, nu, nu. Aştept. Am vorbit cu agentul meu şi a zis că România nu are mult respect în sens fotbalistic, cu echipa naţională. Toţi ştiu unde joacă fotbaliştii din Croaţia, în ligi de top, în Spania, Bundesliga, Anglia. 

E greu să ajungi la naţională, dar eu zic că puteam fi acolo. Nu titular, dar în lot. Asta e. Nu ştiu de ce nu e respectat campionatul României. Merită mai mult respect. Pentru mine, campionatul României e peste cel al Croaţiei, cu stadioanele, cu fanii. 

Posibil că toţi se uită la echipa naţională, când nu joacă bine, că nu joacă la EURO şi la Cupa Mondială. În fiecare an, România creşte la nivel de campionat. În acest an sunt şi mai multe echipe bune decât anul trecut. Sper ca România să se califice la EURO, din grupa cu Elveţia. Campionatul îmi place mult”, a spus Marko Dugandzic, potrivit Rapid TV.

De când s-a alăturat Rapidului, Marko Dugandzic a jucat în 41 de meciuri, a marcat 22 de goluri și a oferit două pase decisive, petrecând peste 3000 de minute purtând echipamentul giuleștenilor.