Condusă din minutul 12, după golul lui Mihai Roman, Rapid a reușit să întoarcă scorul după pauză. Un autogol al lui Jurhar provocat de Kamara și reușita lui Kramer după cornerul executat de Moruțan au adus toate cele trei puncte pentru echipa lui Daniel Pancu.
După meci, Daniel Pancu s-a declarat epuizat din cauza numeroaselor ratări ale jucătorilor săi și a recunoscut că se teme că această problemă ar putea persista.
„Sunt destul de epuizat. Cred că avem 10 ocazii clare la fiecare meci, inclusiv la meciul cu Dinamo, când am dominat clar liderul campionatului. Sunt puțin îngrijorat că dăm puține goluri. Suntem în etapa a noua, ar fi trebuit să dăm cel puțin 20 de goluri. Nu suntem omogeni, dar aavem valoare mare pentru că avem multe ocazii. S-ar putea să devină o problemă asta pentru că sunt 9 etape. Dacă erau 3-4 etape și nu marcam, spuneai că vom marca la următorul, dar deja sunt 9 plus unul de Cupă cu Timișoara.
Avem atacuri în superiorități numerice de când a început campionatul. Lucrăm aceste lucruri, dar la ultima pasă suferim mult. Poate e vorba de presiunea mare, dar dacă vrem să realizăm ceva, trebuie să rezistăm sub presiunea publicului, a antrenorului.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.sport.ro