Pancu: „Rapid trebuie să-și găsească un antrenor care să stea minimum două sezoane”

Daniel Pancu, actualul selecționer al echipei naționale U21 a României, este favorit să preia conducerea tehnică a echipei Rapid București, potrivit digisport.ro. Mandatul său la Federația Română de Fotbal se va încheia după participarea la Campionatul European U21 din 2025, programat în perioada 11-28 iunie.

Înaintea unei eventuale numiri la clubul giuleștean, Pancu a transmis un mesaj acționarilor Dan Șucu și Victor Angelescu, referitor la strategia privind banca tehnică: „Rapid trebuie să-și găsească un antrenor care să stea minimum două sezoane”.

În cadrul emisiunii Fotbal Club, fostul internațional român a declarat că nu are informații certe privind o posibilă instalare la Rapid: „Doi oameni pe zi mă întreabă dacă semnez cu Rapid. Nu am ce să spun (n.r. despre o numire a sa la Rapid). Rapid trebuie să-și găsească un antrenor care să stea minimum două sezoane. Nu cunosc nimic. Strict profesional, se poate pregăti o echipă de către staff, timp de 10 zile”.

Rapid București a început sezonul actual cu Neil Lennon în funcția de antrenor principal. Tehnicianul nord-irlandez a fost demis după șase etape din SuperLigă. Ulterior, Marius Șumudică a fost numit pe banca tehnică, însă nu a încheiat sezonul, ca urmare a ratării obiectivelor stabilite: câștigarea Cupei României și ocuparea unui loc pe podiumul campionatului.

Sursa: www.digisport.ro


Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News