Victor Angelescu, acționar minoritar la Rapid București, a vorbit despre parcursul său profesional și despre modul în care a reușit să se impună în domeniul financiar, ajungând să gestioneze active de miliarde de euro. Omul de afaceri a povestit cum a pornit de la o situație modestă și a reușit, prin muncă și perseverență, să-și construiască o carieră de succes.
„Am fost un copil sărac şi la 20 de ani m-am angajat în call center”
Într-un interviu acordat la SportCast cu Sile, difuzat de Orange Sport, Angelescu a relatat că a crescut într-o familie modestă și că a fost nevoit să muncească încă din tinerețe pentru a-și atinge obiectivele.
„Am fost un copil sărac, foarte sărac când eram mic. Eu şi încă 80% dintre oamenii de atunci. Foarte sărac înseamnă că în unele zile nu aveam ce să mănânc. Mama m-a crescut singură, profesoară la liceu, iar salariul de prin 90 şi ceva era minimum pe economie. Faţă de alţi oameni care acum au ajuns în fotbal, poate nu am fost la nivelul lor financiar, precum domnii Becali, Şucu, Rotaru. Am nişte bani, dar nu sute de milioane”, a declarat Victor Angelescu.
Acesta a amintit și faptul că, după mai mulți ani de muncă, a devenit un nume important în domeniul investițiilor, fiind unul dintre cei care au contribuit la revenirea Rapidului în prima ligă și ulterior la vânzarea pachetului majoritar de acțiuni către Dan Șucu.
„Aşa am făcut primul milion”
Angelescu a explicat și modul în care a reușit să își obțină primul milion de euro:
„M-ai întrebat cum am făcut primul milion. L-am făcut din muncă, de tânăr am muncit în domeniul financiar, de la 20 de ani prima oară. Am fost angajat în fostul Bancpost, aşa se numea atunci. M-am angajat şi eram call center, răspundeam la telefoane, sunam clienţii, eram entry-level. Am făcut mai mulţi paşi, am tot promovat, m-am ţinut de muncă. După am plecat şi am ajuns să fiu director în Bancpost, în Eurobank. Am plecat de acolo ca director general într-un IFN, după care ca director mai întâi de recuperare şi apoi director general, apoi am ocupat multe funcţii în fondul de investiţii, în APS. Acolo am stat vreo 13 ani. Acolo am făcut primul milion. APS-ul e mare, cei din domeniul financiar ştiu.”
El a detaliat și activitatea fondului pentru care a lucrat:
„Un fond de investiţii e clar că e în domeniul financiar, dar depinde de ce mandat are. Poate fi un fond de investiţii în real estate, la bursă, în multe alte domenii. Fondul la care am lucrat era în credite neperformante, un fond foarte mare. Sunt fonduri de pensii, care gestionează banii şi asta înseamnă că banii sunt luaţi, de la pompieri, poliţişti, şi sunt investiţi în lucruri destul de sigure, la bursă, la acţiuni, în real estate.”
„Am făcut propriul fond”
După mai bine de un deceniu în cadrul APS, Victor Angelescu a decis să își deschidă propriul fond de investiții, activ exclusiv pe piața din România.
„Fondul la care am lucrat… am fost întâi director pe România, apoi CEO-ul fondului şi ţineam toate ţările, eram în 17 ţări şi ne ocupam de credite performante real estate. După criza din 2008 creditele neperformante erau foarte mari şi noi am cumpărat foarte mult. Am avut investitori mari în spate, precum Banca Mondială, Deutsche Bank, BlackRock, fonduri mari care cumpărau aceste portofolii de miliarde, iar noi, fondul, gestionam. APS-ul era şi investitor, şi gestiona. Eu mă ocupam de partea de gestionare a creditelor şi am lucrat 13 ani la ei. Atunci am făcut banii, apoi am ajuns să conduc APS în toate ţările pe partea de gestionare a activelor, că mai era un director pe investiţii.”
Angelescu a mai spus că, la un moment dat, fondul deținea active de miliarde de euro:
„În România, la un moment, cred că eram unul dintre cei mai mari deţinători de active real estate, cumpărasem portofolii de 4 miliarde de euro, cam atât deţineam ca active. Le luam, rezolvam problemele, le vindeam, adică rezolvam creditele neperformante, insolvenţe. APS cred că a avut jumătate din industria României, zeci de mii de apartamente, fabrici, blocuri de birouri peste tot, de la silozuri, terenuri arabile. Aveau în jur de 4 miliarde valoare. Am avut ani şi cu 150 de zboruri.”
După această etapă, omul de afaceri a decis să își urmeze propriul drum:
„Aşa am ajuns să fac primul milion, prin muncă, bonsuri, am investit şi, când am ajuns să câştig mai bine, am investit în real estate personal. Am început să cumpăr proprietăţi. Am şi dezvoltat mai târziu, că după 13-14 ani am decis ca orice om să plec şi să-mi fac propriul fond, mult mai mic, că nu sunt la nivelul respectiv. Am făcut propriul fond strict pe real estate, unde am mai mult parteneri, investitori, doar în România, nu ca APS. În continuare sunt activ cu fondul, unde eu sunt majoritar.”
Sursa: orangesport.ro