Robert Niță (49 de ani) îi ține pumnii Rapidului pentru noul sezon din Superliga României, 2026-2027, dar pune presiune pe Daniel Pancu, cel care a revenit în Giulești în această vară, ca antrenor.
”Pancone” a calificat-o pe CFR Cluj în cupele europene în sezonul precedent, dar a ales să plece din Gruia și să accepte propunerea lui Dan Șucu de a prelua Rapidul.
„Îl obligă pe Pancone mult parcursul pe care l-a avut la CFR Cluj, unul dintre antrenorii care își va pune amprenta asupra jocului echipei. Pe Giulești, dacă lumea vede că ai dat totul, că îți dorești, poți să și pierzi.
Când suporterul rapidist vede că ai vrut și că ai dat totul, la sfârșitul jocului te aplaudă. Îi doresc lui Daniel să califice echipa în play-off și pe urmă mai vede el”, a spus Robert Niță, la emisiunea ”Poveștile Sport.ro”.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.sport.ro