Probleme mari pentru Gâlcă! Titularul s-a accidentat înaintea derby-ului cu Dinamo și a fost înlocuit

Rapid București este condusă la pauză de Farul Constanța, scor 1-1, în etapa 27 din Superliga. Costel Gâlcă a primit o veste teribilă la jumătatea primei reprize, când Marian Aioani a părăsit suprafața de joc accidentat.

Titularul de bază din poarta giuleștenilor a fost înlocuit cu Dejan Iliev, recent transferat de Rapid în această iarnă. Așadar, Aioani ar putea să rateze derby-ul cu Dinamo București din etapa următoare.

Partida disputată la Ovidiu nu putea începe mai rău pentru Rapid București: gazdele au deschis scorul prin Alexandru Isfan, iar în minutul 29, Marian Aioani s-a accidentat și a fost nevoit să părăsească suprafața de joc. Aioani a ieșit din poartă pentru a interveni la o minge aflată lângă careu și a acuzat dureri. Echipa medicală a intrat pe gazon și l-a masat la gât, dar nu a putut să-l refacă în timp util, astfel că a fost înlocuit cu Dejan Iliev.

Din nefericire pentru echipa antrenată de Costel Gâlcă, Iliev a provocat un penalty chiar înainte ca cele două echipe să intre la cabine, iar Farul Constanța a preluat din nou conducerea prin Denis Alibec.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.prosport.ro