Marius Șumudică, antrenorul echipei Rapid București, a confirmat că Andrei Borza are o ofertă concretă din Serie A, pe lângă o altă propunere primită din Arabia Saudită. Tehnicianul a detaliat situația jucătorului în cadrul unei declarații pentru Fanatik.
„Există doar interes la Borza, nu ne putem opune. Sunt două variante, una din Serie A, alta din Arabia Saudită, care achită direct clauza. Are o clauză în jur de 3 milioane, 3,5 milioane. El a crescut foarte mult, își dorește să meargă în Europa. El nu juca când am venit eu aici, îl prinde acest sistem. Eu cred că are o marjă foarte mare de creștere. Este încă doi ani under, are și Campionatul European în vară, acolo își poate etala toate calitățile.”
Șumudică a menționat, conform www.primasport.ro, că Borza a refuzat oferta din Arabia Saudită, unde clubul interesat era dispus să achite clauza de reziliere de 3 milioane de euro, iar salariul jucătorului ar fi fost de un milion de euro.
„M-a cucerit când a spus că vrea să joace în Europa. Pe mine m-a sunat un impresar din Emiratele Arabe că vor în ianuarie să îi plătească clauza și că îi dau salariu un milion de euro. El nu este interesat, îl felicit că a crescut enorm. Cred că va fi următorul jucător al echipei naționale”, a adăugat Șumudică.
În prezent, Andrei Borza este evaluat ca fiind unul dintre tinerii jucători promițători ai fotbalului românesc, iar o eventuală mutare în Serie A ar reprezenta un pas important în cariera sa.