După remiza 1-1 dintre CFR Cluj și Rapid, din etapa a 17-a a Superligii, patronatul echipei bucureștene a oferit clarificări în legătură cu declarațiile antrenorului Viorel Moldovan, care a criticat condițiile în care s-a desfășurat partida, conform www.prosport.ro.
Victor Angelescu, reprezentantul patronatului Rapidului, a declarat: „A fost un rezultat echitabil până la final, un meci de luptă. Prima repriză mi s-a părut foarte slabă din partea ambelor echipe. În a doua parcă am avut mai multe ocazii. Dar cred că la final, ținând cont că am dat gol în minutul 90, a fost un rezultat echitabil. (n.r. Petrescu spunea că golul Rapidului a fost făcut cadou de CFR) Probabil că și Petrescu era supărat, mai ales că a luat gol în ultimele minute. Nu vreau să comentez ce a spus Dan Petrescu. E bun și un punct la CFR.”
Angelescu a făcut referire și la situația actuală a echipei: „Suntem într-o pasă foarte bună, venim din spate de tot. Mă bucur că nu am pierdut nici acest meci. Sperăm să câștigăm cu Petrolul. În momentul de față, mai avem de lucrat pentru a ajunge în play-off, dar cred că suntem pe drumul cel bun.”
În legătură cu nemulțumirile lui Viorel Moldovan privind ora târzie a meciului și condițiile meteorologice, Angelescu a explicat: „Normal că noi ne dorim să se joace mai devreme, dar, până la urmă, asta ține de televiziuni, așa că nu știu dacă o să putem noi să facem ceva. Până la urmă, ei plătesc bani pentru aceste meciuri. Nu stăm să facem petiții că ne pun cu jumătate de oră sau o oră mai târziu. Nu cred că este cazul. A fost frig, dar cred că trebuie să ne concentrăm pe următorul meci. Asta e. Mai sunt câteva etape. O să se joace pe frig, nu avem ce să facem.”
În ceea ce privește perspectivele echipei, acesta a afirmat: „Jocul ne dă speranțe pentru play-off. Nu avem noi ce să vorbim acum despre titlu. Venim de departe. Am început dezastruos sezonul și cred că, în ultimele șase meciuri, am arătat bine. E bine. Important este să câștigăm acum cu Petrolul.”