Rapid a învins FC Botoşani cu scorul de 1-0 în ultimul meci al etapei a 27-a din Superliga. În urma acestui rezultat, Rapid ocupă locul șase, cu 42 de puncte, consolidându-și poziția în zona de play-off. FC Botoşani rămâne pe locul 14, cu 24 de puncte.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Denis Ciobotariu în minutul 36, după un corner la care defensiva echipei oaspete nu a reușit să respingă balonul.
Echipele de start au fost următoarele:
Rapid: Aioani – Manea, Ciobotariu, Paşcanu, Borza – Grameni, Kait, Gojkovic – Dobre, Koljic, Petrila. Rezerve: Stolz, Onea, Săpunaru, Ignat, Braun, Hromada, Vulturar, R. Pop, Keita, Micovschi, Njie, Ankeye. Antrenor: Marius Şumudică.
FC Botoşani: Anestis – Adams, Miron, Matricardi, Pavlovic – Pap, Aldair – Bodişteanu, Ongenda, Mitrov – Chică-Roşă. Rezerve: Kukic, Celea, Şeroni, Ţigănaşu, Petro, Diez, Pănoiu, G. David, R. Filip, Mouaddib, Cîmpanu, E. Lopez. Antrenor: Leo Grozavu.
În minutul 54, FC Botoşani a solicitat un penalty pentru un presupus henț comis de Borza, însă arbitrul Feșnic a lăsat jocul să continue și i-a acordat cartonaș galben lui Mouaddib pentru proteste.
În minutul 83, Keita a debutat la Rapid, înlocuindu-l pe Dina Grameni.
Meciul s-a încheiat după patru minute de prelungiri, cu victoria gazdelor, scor 1-0.
Înaintea partidei, Marius Şumudică a făcut un apel către suporterii giuleşteni: „Avem mare nevoie de suporteri. Rapidul fără suporteri e ca nunta fără lăutari. Sper să vină şi acum, chiar dacă vremea nu e prielnică. Cred că vor fi într-un număr bun şi vor susţine echipa. Avem nevoie de fani, care sunt unici.”
În tur, FC Botoşani a câştigat meciul de pe teren propriu cu 2-0 împotriva Rapidului.
Sursa: orangesport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News