Rapid se menţine pe primul loc în Superligă, iar pauza de iarnă ar putea aduce schimbări importante în lotul formaţiei din Giuleşti.
Conform informaţiilor publicate de ProSport, mijlocaşul Marko Rog (30 de ani), jucător al celor de la Cagliari, se află pe lista de achiziţii a Rapidului. Deşi evoluează în Serie A, Rog nu a bifat niciun meci în acest sezon. Cariera sa include perioade la Napoli şi FC Sevilla, iar la nivel internaţional are 21 de selecţii pentru naţionala Croaţiei.
Aceeaşi sursă notează că formaţia giuleşteană este interesată şi de atacantul Jay Enem (22 de ani), legitimat la OFK Belgrad. Clubul sârb ar solicita aproximativ 1,5 milioane de euro pentru transfer.
Victor Angelescu, preşedintele clubului, a oferit detalii despre planurile Rapidului pentru fereastra de mercato şi a clarificat situaţia lui Nicolae Stanciu. Acesta a precizat că sunt analizate mai multe variante pentru întărirea lotului.
„Nu e neapărat un jucător din Italia pe care să-l aducem. Sunt mai multe piste, vedem cu cine putem să ne înţelegem şi pe cine putem să aducem. Avem mulţi jucători interesanţi cu care dorim să negociem.
Da, asta ne dorim, ca transferurile să fie făcute din timp, să poată să facă cantonamentul cu noi. După ce se termină etapa cu numărul 21 putem să vedem nume. Sperăm că la începutul lui ianuarie să avem definitivat pe cine aducem.
Din ce ştiu eu, nu (n.r. dacă sunt şanse să ajungă Stanciu la Rapid). Tot timpul trebuie să dau acest răspuns, sincer, pentru că nu vreau să creez o ştire falsă. Noi ni-l dorim, deci dacă ar fi să aleagă Rapid, să aleagă antrenorul, directorul sportiv, noi îl vrem. În momentul de faţă nu ştiu să existe vreo şansă sau vreo discuţie ca jucătorul să fie împrumutat la Rapid.
Da, se poate să existe şi plecări, o să tragem o linie şi vedem pe ce jucători putem să ne bazăm în a doua parte a campionatului. Sunt o parte care nu au dovedit. Normal, există şanse să fie oferte pentru anumiţi jucători care au arătat bine. Normal, sunt şanse să vindem sau să renunţăm la jucători”, a declarat Victor Angelescu pentru Fanatik.
Sursa: www.primasport.ro