Rapid a realizat în această vară patru transferuri, aducându-i pe Drilon Hazrollaj, Antoine Baroan, Lars Kramer și Kader Keita. Totuși, lotul giuleștenilor ar putea suferi o nouă completare.
Potrivit informațiilor apărute, mijlocașul sloven Jan Repas ar fi jucătorul dorit insistent de antrenorul Costel Gâlcă. Subiectul a fost confirmat indirect și de Victor Angelescu, care a declarat la Digi Sport: „(n.r. Mai aduceți un jucător la Rapid?) Eu așa sper. Suntem în negocieri pentru un mijlocaș, pe care l-a dorit Costel Gâlcă. Ne dorim doar un singur jucător. Atât. Nu unul sau doi jucători, ci doar un singur jucător vrem să mai aducem”.
Conform gsp.ro, Gâlcă ar insista pentru transferul lui Repas, fotbalist în vârstă de 28 de ani, legitimat la NK Maribor. În sezonul precedent, acesta a evoluat împotriva formației antrenate atunci de Gâlcă, Universitatea Craiova, în preliminariile Conference League.
Parcursul lui Jan Repas
Repas joacă la NK Maribor din 2020 și a strâns 208 apariții, reușind să marcheze 24 de goluri. Anterior, a evoluat la NK Domzale și SM Caen. Internațional sloven, mijlocașul are patru selecții la echipa națională.
Sursa: www.digisport.ro