Rapid negociază transferul lui Olimpiu Moruţan, FCSB a fost şi ea interesată

Gigi Becali, patronul FCSB, a reacţionat după informaţiile potrivit cărora Rapid este aproape de transferul lui Olimpiu Moruţan. Mijlocaşul român se află în negocieri avansate cu gruparea giuleşteană, care nu este însă primul club din SuperLigă interesat de serviciile sale.

Becali a confirmat că a luat în calcul readucerea lui Moruţan la FCSB, însă a precizat că nu este deranjat de posibilitatea ca jucătorul să ajungă la rivala din Bucureşti.

„(N.r. Câţi bani aţi luat pentru Moruţan) Mi se pare că 5 milioane, sau 4,5 milioane. (N.r. E foarte aproape de Rapid) L-am vrut pe Moruţan. Nu poţi acum…a avut relaţii mai mari Şucu. Era cu un fin de-al meu (n.r. Vulturar). După, l-am rugat să-l lase, că-i promisesem lui Giovanni că-l conving să semneze. Giovanni avea relaţia cu Galatasaray, i-am zis că ia şi el nişte bani. Au făcut o convenţie între ei.

M-a sunat Vulturar, dacă-l vreau pe Moruţan. Am zis că da, dar acum văd că merge la Rapid. Acum asta e, nu mă supăr. E greu să mă supere cineva acum. Eu niciodată n-am fost răutăcios”, a declarat Gigi Becali pentru DigiSport.

În paralel, conducerea Rapidului analizează posibilitatea transferului în contextul solicitărilor formulate de antrenorul Costel Gâlcă, care îşi doreşte întărirea liniei de mijloc. Potrivit informaţiilor Fanatik, clubul giuleştean se află în negocieri cu Aris Salonic pentru aducerea lui Olimpiu Moruţan, iar impresarul Dragoş Sârbu este prezent în Grecia pentru a finaliza mutarea.

În acest moment, sunt discutate două variante: un împrumut pe o perioadă de şase luni, cu opţiune de transfer definitiv în vară, sau un transfer definitiv încă din această iarnă, cu un contract pe un an şi jumătate, în situaţia în care clubul grec va accepta rezilierea înţelegerii actuale.