Aflată la al șaselea an de la promovarea în SuperLiga, Rapid speră că acest sezon va fi cu noroc, iar calificarea în cupele europene va fi atinsă. Cum startul în campionat este unul bun, Dan Șucu îi va aduce lui Daniel Pancu un nou jucător.
Rapid – Universitatea Craiova a tras cortina peste a 7-a etapă din SuperLiga. Partida s-a terminat la egalitate, scor 1-1, iar la conferința de presă de după meci Daniel Pancu a anunțat că va mai sosi un jucător.
„A venit un fundaș central azi, probabil mâine va fi prezentat. Cu fundașul central, care probabil va fi prezentat mâine, 99,9% suntem închiși. E din campionatul României și l-am antrenat.
Apoi, mai rămâne acel 0,01% să mai facem un transfer, dacă îl mai facem, poate ceva de foarte mare valoare. Eu aș fi mulțumit dacă reușim să ne aerisim. Avem 30 de jucători și nu se justifică”, a declarat Daniel Pancu după Rapid – Universitatea Craiova 1-1.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.sport.ro