Dan Șucu s-a hotărât. Omul numărul 1 de la Rapid a luat decizia de a nu-l numi pe Marius Șumudică antrenor principal la echipa din Giulești și va merge pe mâna unui antrenor străin.
Șumudică nu semnează cu Rapid. Cum au reacționat fanii
Marius Șumudică ar fi fost o variantă de antrenor pe placul suporterilor. Liderul galeriei vișiniilor, Gheorghe Răducan (”Corsicanu”), a vorbit despre decizia lui Dan Șucu de a nu înainta negocierile cu Marius Șumudică. Acesta a precizat că fanii echipei și l-ar fi dorit pe Șumudică pe bancă, însă ei vor susține clubul indiferent de cine va fi tehnician.
”Șumi a fost sunat de domnul Șucu și l-a anunțat că merge pe o variantă de antrenor străin. Toți rapidiștii așteaptă o decizie. Aceasta este. L-a anunțat pe Sumi și este foarte bine că s-au liniștit apele. Așteptăm să vedem despre cine e vorba.
Sperăm să se termine toate problemele. Așteptăm un comunicat oficial. Este treaba clubului. Noi suntem alături de Rapid, nu de domnul Șucu. Datoria noastră este să susținem Rapidul. Noi suntem suporterii Rapidului, nu ai lui Marius Șumudică. 90% dintre suporteri și-l doreau pe Șumudică. El ar fi meritat o șansă pentru că a demonstrat. Avea niște calități. Eu, personal, sufăr alături de Șumi. În ultima lună, nu știu dacă a dormit 20 de ore adunat.”, a explicat Gheorghe Răducanu, conform Digi Sport.
Marius Șumudică a precizat că a purtat o discuție cu Dan Șucu iar omul de afaceri i-a transmis că a ales să pună în funcția de antrenor principal la Rapid un tehnician străin. Șumi a ținut să le ureze mult noroc giuleștenilor în viitorul sezon.