În Grupa A, Corvinul și Rapid s-au întâlnit la Hunedoara, iar la capătul celor 90 de minute, tabela de marcaj a indicat 0-0, astfel că ambele echipe au obținut câte un punct.
În această partidă, Daniel Pancu a trimis în teren mai mulți jucători care au evoluat mai puțin în acest sezon pentru Rapid în campionat. Printre ei se numără și Claudiu Petrila (25 de ani), care a tras și primele concluzii la finalul partidei.
Decarul rapidist a explicat de ce echipa sa nu a reușit să câștige la Petroșani și se gândește deja la următoarea partidă din Cupa României, pe care Rapid o va disputa în Giulești cu UTA.
„Am jucat la victorie, ca în fiecare meci. Am luat un punct, acum depindem de meciul din Giulești. Nu știu dacă ne-a împiedicat ceva, puteam fi mai atenți la ultima pasă, dar putem spune că terenul a fost un pic greu, a fost foarte moale, trebuia să gândești repede.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.sport.ro