Robert Niță: „Pașcanu oricând poate fi un lider”

Debutul lui Alexandru Pașcanu la națională

În partida cu Cipru, fundașul Alexandru Pașcanu (26 de ani), legitimat la Rapid, a debutat la echipa națională, fiind titularizat în centrul defensivei alături de Radu Drăgușin. Evoluția sa a fost apreciată, inclusiv de fostul atacant Robert Niță, care a evidențiat potențialul jucătorului.

Robert Niță: „Pașcanu oricând poate fi un lider”

Robert Niță, fost jucător la Steaua și Rapid, a analizat prestația lui Pașcanu, declarând pentru Fanatik.ro:
„Bun! Mi-a plăcut. Siguranță… e și primul meci la echipa națională alături de domnul Lucescu. Normal că nu poate să aibă dezinvoltura pe care o are la echipa de club. Dar eu zic că face un meci bun, dă siguranță, încearcă să paseze, are două-trei incursiuni când încearcă să creeze superioritate la mijlocul terenului. Eu cred că s-a achitat bine.

Un debut promițător, un jucător care la fel, a fost și prin străinătate și cam știe ceea ce înseamnă fotbalul modern. Un jucător care la echipa de club s-a impus foarte repede și o variantă în plus pentru domnul Lucescu.

Am spus și la echipa de club că el a arătat bine de când a venit la Rapid. Pașcanu oricând poate fi un lider! Vorbește foarte mult, este un băiat serios, cu o cultură fotbalistică dezvoltată, e tipul de jucător care și în vestiar se poate impune.

Iar ca joc, Pașcanu este genul de fundaș central modern, care nu-l mușcă mingea de tendoane sau de menisc. Are control bun, are un joc bun de cap, forță are, eu cred că poate fi o soluție pentru echipa națională și aseară a dovedit-o cu un adversar incomod, cu o calitate individuală tehnică bună”.

Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026

Rezultatele din Liga C au asigurat României un loc în urna a doua valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026. Evenimentul va avea loc pe 13 decembrie, la Zurich, Elveția. Potrivit formatului competiției, câștigătoarele grupelor din preliminarii vor obține calificarea directă, în timp ce echipele clasate pe locurile secunde vor accede la baraj.

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *