Cunoscutul Titi Aur s-a exprimat în legătură cu accidentul produs de rapidistul Keita în București, în urma căruia o femeie, lovită de ivorian cu mașina pe trecerea de pietoni, ar fi intrat în comă. Teribilul eveniment s-a produs în dimineața zilei de marți, 3 martie. Mijlocașul Rapidului s-a panicat și a fugit de la fața locului, iar în această speță a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Titi Aur, expert în conducere preventivă, a explicat unde a greșit șoferul. Fotbalistul din Giulești nu a lăsat-o mai moale în privința vitezei, neavând timp să frâneze înaintea impactului.
Specialistul Titi Aur a scos în evidență faptul că mentalitatea șoferilor din România este extrem de problematică. De asemenea, el a spus că, la o viteză de 30 km/h, în cazul lovirii unui pieton, acesta are șanse mari să scape.
Titi Aur a mai punctat un aspect crucial: factorul psihologic joacă un rol major. Unii șoferi se panichează, în timp ce alții se stabilizează și încearcă să ofere ajutor victimei.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.prosport.ro