Portarul Rapidului, Horațiu Moldovan, a devenit subiectul principal al discuțiilor din lumea fotbalului, mai ales după prestațiile sale impresionante în preliminariile Euro 2024, scrie Playsport.
Adus în echipa giuleșteană în iarna anului 2021, când Rapid se zbătea în Liga 2, Moldovan și-a croit rapid drum către poziția de titular incontestabil, contribuind semnificativ la promovarea echipei. Succesele sale au atras atenția selecționerului naționalei, Edi Iordănescu, care l-a promovat în postura de titular al echipei naționale. O decizie, se pare, extrem de inspirată.
Cu privire la viitorul portarului în cadrul echipei Rapid, se vorbește tot mai mult despre posibilitatea unui transfer peste hotare. Însă, există un detaliu esențial care ar putea influența această mutare: clauza de reziliere.
„Ar fi riscant să meargă la o echipă nouă, la care e posibil să se întâmple ceva și să nu apere. Ar risca să piardă echipa națională pentru turneul final european. A muncit prea mult ca să fie acolo”, au transmis surse apropiate clubului din Giulești, citate de gsp.ro.
Horațiu Moldovan și-a prelungit contractul cu Rapid vara trecută. În acest context, portarul a purtat discuții pentru mărirea salariului său, ajungând de la 8.000 de euro la 12.000. Totuși, în ecuație a intrat și clauza de reziliere, evaluată la 800.000 de euro.
Cu România calificată la Campionatul European, șansele unei plecări în perioada de mercato din iarnă sunt reduse. Cu toate acestea, situația pare a fi în continuare sub semnul întrebării.
Pe de altă parte, oficialii de la Rapid nu sunt dispuși să renunțe ușor la Horațiu Moldovan. Daniel Niculae, președintele alb-vișiniilor, a abordat cu umor întrebările privind metodele de a-l ține pe portar la echipă și a dezvăluit că, deși există discuții, nu s-au primit oferte concrete.
„(Cum îl ţineţi la Rapid?) Cătușe şi legat de bară (n.r. a început să zâmbească). Horaţiu traversează o formă fantastică. El a sosit la Rapid când eram în ligile inferioare, a crescut cu echipa. Datorează foarte multe Rapidului și a început şi el să dea foarte multe Rapidului.
În momentul acesta nu există nicio ofertă. Există discuţii, există interes din partea multor cluburi, multor agenți, sunt telefoane, dar nu există ofertă pentru că nu suntem în perioada de mercato. Eu nu îmi doresc să plece în această iarnă, cred că şi el își doreşte să rămână până în vară.
Apără, o face foarte bine, se antrenează şi joacă într-un mediu extraordinar, toată lumea îl iubeşte și îl sprijină. Ar fi foarte bine să plece din postura de titular la EURO 2024″, a declarat președintele Daniel Niculae la Digi Sport.