FC Botoșani, liderul Superligii, a fost învinsă vineri seară, în deplasare, de Farul Constanța, scor 0-2, în etapa a 15-a a sezonului regulat. În urma acestui rezultat, Rapid are ocazia să urce pe primul loc, chiar și cu un singur punct, dacă va obține un rezultat pozitiv sâmbătă, în meciul de pe teren propriu cu FC Argeș.
Fostul antrenor al giuleștenilor, Marius Șumudică, consideră că formația pregătită de Costel Gâlcă este una dintre principalele candidate la titlu în actuala ediție de campionat.
„În acest an campionatul se joacă între Rapid și Universitatea Craiova. Așa o văd eu. Dacă se menține acest parcurs, Rapidul nu are cum să nu fie în lupta pentru titlu și să aibă o șansă foarte mare la campionat”, a declarat Șumudică pentru Fanatik.
Tehnicianul a subliniat și meritele echipei giuleștene în acest început de sezon: „Mi-aș dori, chiar au meritat. Mie ar trebui, probabil, să îmi pară rău de ce s-a întâmplat anul trecut și de ce se întâmplă în acest an, dar nu, trebuie să fii obiectiv și să scoți în evidență.”
În opinia lui Șumudică, meritul principal îi aparține lui Costel Gâlcă: „Gâlcă a scos maximum, iar dacă va avea o linie la fel cum a avut-o până acum, Rapidul are o șansă enormă de a fi campioană.”
Sursa: www.sport.ro