Sala Polivalentă din București va găzdui o nouă întâlnire între CSM și Rapid București, în optimile Cupei României la handbal feminin. Un meci care se va disputa cu casa închisă, intersul pentru această partidă fiind unul enorm. Duelul are loc luni, 20 februarie, de la ora 17:30.
Vasile Stângă, fosta mare glorie a habdbalului masculin românesc a prefațat pentru Prosport duelul CSM București – Rapid București.
„Va fi un meci interesant, de care pe care. Eu cred însă că în clipa de față CSM-ul are prima șansă în acest meci. Forma echipei este una foarte bună. Acesta este motivul care mă face să cred că CSM-ul va avea câștig de cauză.
„Ce au reușit fetele de Rapid mi se pare un lucru deosebit. Chiar dacă nu au reușit să se califice direct în sferturile Ligii Campionilor, eu cred că au demonstrat că sunt o echipă puternică. Să nu uităm că e prima lor participare în Liga Campionilor. Iar parcursul lor a fost până acum unul excelent”.
„Rapid are cea mai frumoasă galerie din handbal”, a declarat Vasile Stângă pentru sursa citată mai sus.
Vasile Stângă nu minimalizează nici rolul publicului, al galeriei rapidiste, care a dus echipa spre victorii, unele dintre acestea ce păreau aproape imposibil de obținut.
„Rapidistele au o galerie foarte frumoasă, una care le-a ajutat în multe meciuri, unele foarte grele. Cred că galeria Rapidului de la handbal concurează cu cea a lui Dinamo, tot la handbal. Dar, un plus aș da rapidiștilor pentru că din punct de vedere numeric, au mai mulți susținători”, a mai spus Vasile Stângă despre formația antrenată de Carlos Viver.