Victor Angelescu, acționar minoritar al clubului de fotbal din Giulești, a dezvăluit primele două transferuri pe care Rapid le va forța în iarnă. Este vorba despre doi jucători cu profil ofensiv, care ar putea să o ajute pe formația antrenată de Cristiano Bergodi să atace titlul în Superliga.
Victor Angelescu, deschis în privința viitoarelor achiziții. A dezvăluit primele două transferuri pe care Rapid le va forța în iarnă
A mai rămas aproximativ o lună până când se va încheia anul în Superliga, iar cluburile vor începe discuțiile pentru eventuale transferuri, care să le întărească pentru a doua jumătate a sezonului.
Momentan, clasamentul din Superliga este condus de FCSB, cu 34 de puncte. Imediat în spate este CFR Cluj, cu 31 de puncte, în timp ce Rapid completează podiumul, cu 30 de puncte.
O candidată în lupta pentru titlu poate fi și Universitatea Craiova, care se află în spatele primelor 3 clasate, cu 26 de puncte. Toate cele menționate vor aduce întăriri în perioada de mercato din iarnă, iar în ceea ce privește clubul Rapid, acționarul minoritar Victor Angelescu s-a grăbit să dezvăluie care vor fi primele două transferuri pe care le vor forța giuleștenii.
Rapid va începe din nou asaltul pentru Marius Ștefănescu, pe care l-a dorit și pentru care a negociat și în vară. De asemenea, sub comanda lui Bergodi sunt șanse mari să ajungă și un atacant de careu, având în vedere că Rrahmani va mai lipsi o bună bucată de timp. Victor Angelescu a dezvăluit că Rapid are deja un vârf pe lista de achiziții, însă nu i-a dezvăluit identitatea:
„Se știe că am fost interesați de Ștefănescu, dar am văzut că n-ar mai fi de vânzare. Dacă ar fi de vânzare, am fi în continuare interesați de el. Noi avem și un atacant pe listă pe care vrem să-l aducem în iarnă.
FCSB și CFR au un joc foarte bun, au pierdut puține meciuri, dar au stiluri diferite. Cred că și Craiova poate fi una dintre contracandidate.
Hermannstadt și Petrolul au și ele un sezon foarte bun. Oțelul nu are un joc spectaculos, dar e foarte greu să o învingi”, a declarat Victor Angelesu, potrivit gsp.ro.
Citește articolul în întregime aici.
Urmărește DespreRapid.ro și pe Google News