Victor Angelescu a dezvăluit că la Rapid va avea loc o ședință după ce Daniel Niculae a fost trecut de la suspect la inculpat în dosarul materialelor pirotehnice introduse pe stadion. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că președintele „alb-vișiniilor” va pleca din Giulești la finalul sezonului.
Victor Angelescu i-a decis soarta lui Daniel Niculae la Rapid! „Vom avea o ședință, a fost o surpriză să văd că din suspect a devenit inculpat”
Victor Angelescu a anunțat că, în prezent, Daniel Niculae ocupă atât postul de președinte, cât și funcția de director sportiv la Rapid. Acționarul minoritar din Giulești a dezvăluit în direct că Rapid a organizat o ședință în care se va dezbate schimbarea încadrării lui „Nico” în dosarul „Pyro”.
„Daniel Niculae ocupă ambele funcții (n.r. președinte și director sportiv). Nu am avut când pentru că a fost un program destul de încărcat, o să avem o ședință. E o nouă surpriză pentru mine, nu mă așteptam să treacă din suspect în inculpat.
Trebuie să înțelegem, să vedem ce putem face. O să avem o ședință și o să vedem. (n.r. vă despărțiți de Daniel Niculae?) Vă dați seama că nu aș vrea să comentez înainte de această ședință.
„E vorba despre o chestie personală a unui om. Trebuie să vedem dacă mai poate să ne reprezinte”
Trebuie mai întâi să înțelegem foarte bine lucrurile și ce urmează în acest dosar. E vorba despre o chestie personală a unui om și nu îmi place să comentez. Avem avocat.
Trebuie să înțelegem un pic mai bine ce înseamnă acest lucru, ce repercusiuni are pe parte sportivă. Dacă mai poate să ne reprezinte, să fie în Comitetul Executiv.
Sunt lucruri pe care trebuie să le discutăm și vedem după ședință”, a declarat Victor Angelescu, la TV Digi Sport. Daniel Niculae a fost în tribune la înfrângerea Rapidului, scor 1-2 cu Universitatea Craiova, în etapa a 7-a din play-off-ul SuperLigii.