Victor Angelescu, despre dialogul dintre Dan Șucu și Gigi Corsicanu înainte de Rapid – U Cluj

Victor Angelescu, președintele Rapidului, a oferit explicații în legătură cu dialogul purtat între Dan Șucu și Gheorghe Răducanu, cunoscut drept Gigi Corsicanu, înaintea partidei dintre Rapid și U Cluj.

Înainte de startul meciului, Dan Șucu a fost surprins într-o discuție tensionată cu fostul lider al galeriei giuleștene. Afaceristul a gesticulat frecvent, ridicând mâinile și numărând la un moment dat pe degete, semn al fermității cu care își susținea punctul de vedere. De asemenea, acesta a avut reacții verbale vizibil marcate de nemulțumire.

De cealaltă parte, Gigi Corsicanu a părut mai relaxat, explicându-și poziția și urmărindu-l cu atenție pe Dan Șucu în timpul dialogului, chiar dacă uneori a afișat gesturi de dezaprobare.

Întrebat despre schimbul de replici dintre cei doi, Victor Angelescu a precizat că nu cunoaște detaliile discuției, însă a menționat că Dan Șucu traversa un moment dificil, influențat de ultimul rezultat obținut de Genoa, club preluat de acesta în urmă cu un an.

Victor Angelescu a declarat: „În primul rând, să ştiu exact ce s-a întâmplat nu am cum, discuţia e între ei doi. Ştiu că era înainte de meci, l-am salutat şi eu pe Gigi când a plecat. Nu cred că l-a prins într-o zi bună, chiar cu o zi înainte fusese la Roma, revenise de la 2-0 şi au primit cred că al treilea penalty împotriva lor, în minutul 94.

Au fost anumite lucruri, cu protestele de la ultimul meci, nu cred că l-a prins în cel mai bun moment. Mai mult nu ştiu să spun, e o discuţie între ei doi. Eram foarte prins, fusesem jos, am venit pentru că începea meciul, eram concentraţi să-i batem pe U Cluj. N-am avut timp să întreb.”, a declarat Victor Angelescu, la Prima Sport.