Victor Angelescu, verdict dur după sezonul Rapidului: ”Nu s-au făcut cele mai bune alegeri!”

Victor Angelescu, președintele Rapidului, a analizat la Prima Sport parcursul echipei din sezonul recent încheiat și a oferit detalii despre strategia clubului pentru perioada de transferuri din această vară.

Oficialul giuleștenilor consideră că Rapid ar fi trebuit să încheie campionatul pe locul al treilea și să obțină calificarea în cupele europene. Acesta a subliniat că anumite momente din play-off au avut un rol important în ratarea obiectivului și a amintit că echipa se afla într-o poziție favorabilă după prima etapă a fazei finale.

„Noi trebuia să fim în cupele europene, locul al treilea era corect. Craiova era peste, iar ceilalţi… FCSB trebuia să fie în play-off, că era altceva. După prima etapă de play-off eram pe 1, noi eram pe val, U Cluj şi CFR erau pe val că nu aveau şanse şi au câştigat, în sensul ăsta. Meciul cu U Cluj putea fi decisiv, că eram sus. Contează momentele, iar cu o clasare pe locul al treilea era un sezon reuşit”, a declarat Victor Angelescu.

Președintele Rapidului a recunoscut, de asemenea, că strategia de transferuri din ultimii doi ani nu a produs rezultatele așteptate. Acesta a admis că mai multe achiziții nu au confirmat și că investițiile realizate nu s-au reflectat în performanțele sportive ale echipei.

„Transferurile… am ratat destul de multe şi anul ăsta, şi anul trecut, iar mai multe n-au ieşit decât au ieşit. Pe partea sportivă nu s-au făcut cele mai bune alegeri, că dacă se luau, eram pe doi la ce salarii s-au dat”, a afirmat oficialul rapidist.

Referitor la campania de mercato, Angelescu a precizat că Rapid urmărește în principal jucători din afara campionatului României și a exclus existența unor negocieri pentru Sinyan. În același timp, a explicat că suma vehiculată pentru transferul lui Biliboc este considerată prea mare de clubul bucureștean.

„Sunt jucători interesanţi, dar n-am luat legătura cu nimeni. Cei cu care discutăm sunt de la echipe din afara campionatului. Sinyan nu e un jucător cu care să negociem, pe Biliboc se doreşte o sumă foarte mare, că am înţeles că e 4,5 milioane, dar nu plătim 3-4 milioane pe un jucător. Sunt jucători buni, dar e startul perioadei şi vom vedea.

Mai multe piste externe avem decât din campionat. Bani pentru transferuri vor fi dacă vindem”, a spus Victor Angelescu la Prima Sport.

Sursa: orangesport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *