Victor Angelescua: „N-o să ținem niciun jucător cu forța la Rapid”

Imediat după victoria Rapidului în fața formației FC Botoșani, scor 2-1, fundașul Cristi Manea a dat de înțeles că ar putea părăsi echipa, nemulțumit de timpul redus de joc primit din partea antrenorului Costel Gâlcă. Declarația a fost urmată de speculații privind un posibil transfer în Turcia, alimentate de afirmațiile lui Marius Șumudică. Oficialii Rapidului au reacționat, prin vocea acționarului Victor Angelescu, care a negat orice contact în privința plecării jucătorului.

Angelescu a subliniat că decizia privind folosirea lui Manea aparține strict antrenorului: „Joacă titular, dacă Costel alege să joace în meciul respectiv. Sunt mulțumit de el, de cum a intrat ieri. E un jucător important, de echipă națională. Antrenorul decide cine este cel mai în formă.”

Oficialul giuleștean a adăugat că nu există nicio intenție de a-l ceda pe fundașul dreapta: „Toți jucătorii de la Rapid au pretenții, că d-aia au ajuns la Rapid. În momentul de față nu suntem la nicio negociere și nu ne-am gândit să-l dăm pe Cristi Manea. La orice club, dacă există o ofertă bună, poate fi luată în calcul. Nici nu ne-am arătat intenția și nu am fost în nicio negociere. El mai are contract 2 ani.”

Referitor la poziția jucătorului, Angelescu a explicat că înțelege dorința acestuia de a evolua mai mult, dar deciziile se iau în baza randamentului: „N-o să ținem niciun jucător cu forța la Rapid. Este normal să își dorească să joace. Sezonul acesta a început mai mult rezervă. E normal, într-un fel, să își dorească să joace mai mult. Trebuie să tragă. Dacă va merita, antrenorul îl va băga.”

Angelescu a respins și ideea unui deficit de comunicare între Costel Gâlcă și jucători: „Nu este o problemă de comunicare a lui Costel Gâlcă. Comunică foarte bine cu toți jucătorii. Este o chestie normală. Trebuie să dovedească. E o concurență. Sunt convins că ia cele mai bune decizii în funcție de cum îi vede la antrenament.”

În ceea ce privește relația internă din vestiar, Angelescu a transmis că atmosfera este bună și că Mauro, directorul sportiv, va gestiona discuțiile cu jucătorii: „Știu foarte bine relația lui Costel cu jucătorii. Zero probleme. Este antrenorul cu care comunică cel mai bine. Până să ajungă la mine, mai sunt alții. Mauro va vorbi cu Cristi și cu toți jucătorii.”

În final, Angelescu a vorbit despre politica clubului în privința eventualelor transferuri: „Dacă avem ofertă de 5 milioane, vindem pe oricine.” Totodată, a lăudat prestațiile recente ale lui Baroan și a comentat situația tânărului Jambor: „Mă bucur că Baroan a dat două goluri. Arată bine. Sper să continue aceleași evoluție în meciurile următoare. Jambor a jucat ieri. E al în al doilea an. Costel îi dă șanse. Este în lot. Trebuie să demonstreze. E tânăr, are timp să demonstreze. Sper ca sezonul acesta să iasă din pasa proastă.”

Sursa: www.gsp.ro