Viorel Moldovan, despre meciul România – Ucraina 3-0: „Nu am cuvinte. Sunt plăcut surprins de ceea ce am văzut”

România a învins Ucraina cu scorul de 3-0 în primul meci de la Euro 2024, obținând cea mai clară victorie din istoria participărilor sale la turneele finale. Golurile au fost marcate de Stanciu, Răzvan Marin și Drăguș.

Conducerea Rapidului, reprezentată de Dan Șucu și Viorel Moldovan, a asistat la meci după ce a călătorit cu avionul privat, conform știrii publicate pe www.fanatik.ro. Viorel Moldovan a urmărit meciul din tribune alături de Dan Șucu. Moldovan a oferit declarații pentru FANATIK EURO despre această victorie:

„Nu am cuvinte. Sunt plăcut surprins de ceea ce am văzut. Acum am aterizat, am văzut live evoluția tricolorilor, care a fost minunată. Demult n-am mai trăit un asemenea meci. Chapeau în fața jucătorilor.

O victorie extraordinară. Dacă înainte de meci mă gândeam că nu vom pierde și eram mulțumiți și cu un rezultat de egalitate, ținând cont și de valoarea ucrainenilor… la 3-0 ce mai putem spune?

Să începi într-o asemenea manieră un turneu final, să câștigi meciul de debut împotriva unui adversar extraordinar este fantastic. Nu cred că se aștepta cineva să câștigi cu 3-0 în fața Ucrainei.

Cred că eram cu toții mulțumiți dacă naționala noastră debuta cu un rezultat de egalitate, dar uite că am reușit să câștigăm. Chiar și Slovacia să producă cealaltă surpriză, în fața Belgiei.

Mai mult decât acest capital de încredere, după această victorie, nu cred că se poate. Avem perspective. Am fost împreună la meci cu toată conducerea. Toată lumea a fost surprinsă plăcut.

Cu toții suntem mirați, trebuie să recunoaștem. Cred că și dumneavoastră sunteți. Trebuie să recunoaștem. M-a impresionat echipa. Sunt de scos în evidență multe aspecte.

Atitudine, organizare, determinare, totul a fost fantastic din partea echipei. Trebuie să scoți în evidență și individualități. Începând de la compartimentul defensiv: Drăgușin, imperial.

Rațiu foarte bun. O potență fantastică, cu linia mediană la fel, cu Răzvan Marin, celălalt Marin, cu Stanciu acolo, care a fost omul meciului. Mă gândesc și la Dennis Man, implicat la toate cele trei goluri.

Drăguș, în față, pe post de atacant. Ceea ce mă gândeam și analizam înainte acestui joc, o găselniță foarte bună. Coman a muncit foarte mult, chiar toată lumea. Nu ai cum să nu obții rezultate când totul merge așa bine,” a spus Viorel Moldovan la FANATIK EURO.