Adrian Iencsi laudă proiectul Rapidului: „Jos pălăria față de ce fac acolo”

Adrian Iencsi, fost antrenor secund la Rapid și actual selecționer al naționalei U20, a vorbit despre parcursul formației giuleștene și perspectivele acesteia în lupta pentru titlu. Fostul fundaș consideră că Rapid poate domina campionatul în anii următori, dacă va reuși să câștige trofeul în acest sezon.

Iencsi a subliniat că stabilitatea financiară și pregătirea antrenorului Costel Gâlcă reprezintă atuuri importante ale echipei. Rapid se află pe primul loc după 16 etape, cu o singură înfrângere, suferită pe teren propriu în fața celor de la FC Hermannstadt.

După pauza competițională dedicată echipelor naționale, Rapid se deplasează la Cluj-Napoca pentru duelul cu CFR Cluj, formația pregătită de Daniel Pancu, într-un derby „feroviar” așteptat cu interes de ambele tabere.

Adrian Iencsi a transmis un mesaj optimist privind viitorul giuleștenilor: „Presimt un viitor frumos pentru Rapid”.

Acesta a detaliat situația din campionat și motivele pentru care vede formația din Giulești drept favorită: „Rapid e pe primul loc, dar nu-mi place campionatul că aş vrea şi ca celelalte echipe să fie mai sus, mă refer la FCSB, CFR, U Cluj, dar vedeţi surprize, precum Botoşani. Tot respectul pentru ce face Leo Grozavu acolo. Nu pot să spun că sunt surprins plăcut de ce se petrece în campionat. Jos pălăria faţă de Rapid, au condiţii bune şi au un antrenor foarte bine pregătit, serios şi există stabilitate financiară.”

Iencsi consideră că Rapid poate domina Superliga în anii următori dacă va câștiga titlul în această stagiune: „Presimt un viitor frumos pentru Rapid. Cred că dacă Rapid câştigă campionatul în acest sezon s-ar putea să vedem un Rapid care va domina în următorii ani campionatul românesc. Dacă te gândeşti la jucători, la începutul sezonului aş fi spus că Rapid mai avea nevoie de un mijlocaş central, un număr 10, dar acum văd un lot unit, iar grupul face diferenţa şi sper să aibă continuitate.”

Referindu-se la Legea Novak, selecționerul U20 a precizat: „(n.r. – Legea Novak) Nu e rea. Apreciez şi încurajez jucătorii tineri, jucătorii români, că sunt mulţi talentaţi şi apreciez ce se vrea prin această lege, dar nu putem neglija nici aceşti străini care vin în campionat, că mulţi au valoare. CFR a dominat campionat cu mulţi străini. E de bun augur.”