Alex Ioniță, pus la zid de un mare rapidist: ”Trebuie să-și recapete bucuria de a juca fotbal”

Daniel Pancu s-a arătat dezamăgit de evoluțiile pe care Alex Ioniță le-a avut în ultima perioadă și l-a criticat după întâlnirea de la Botoșani, din etapa a 28-a din SuperLiga.

”Sunt mulțumit, când văd o foarfecă la ultima fază… A fost un joc cu puține acțiuni. Adi a schimbat în minutul 82, a trecut la o linie cu cinci fundași, pentru a securiza rezultatul, dar a primit gol și jucătorul care a intrat să securizeze 1-0 a marcat un super-gol.

Să rămânem cu partea frumoasă, cu ultima fază. Sincer, nu-l vedeam pe Dragoș Grigore să marcheze astfel. El marchează goluri, dar marchează cu capul, la faze fixe. Un alt plus, intrarea lui Papeau, se simte că are bucuria de a juca fotbal, în comparație cu Ioniță.Ioniță iar a ieșit la pauză și trebuie să-și recapete bucuria de a juca fotbal. Antrenorul are dreptate, eu sunt de partea antrenorului, pentru că Ioniță nu trece prin cea mai bună perioadă”, a declarat Pancu, la emisiunea Digi Sport Special.

De ce scârțâie jocul Rapidului în deplasareFostul jucător și antrenor din Giulești consideră că Rapidul trebuie să-și îmbunătățească evoluțiile din deplasare și crede că teama arătată pe terenuri străine vine de la jucători.

”Rapid este altă echipă în deplasare.Sunt unii jucători cu o oarecare reținere, să nu-i spun frică, în a intra în dueluri cu adversarii. Acasă, aleargă altfel, e altceva. Astăzi a fost o situație mai specială, pentru că joacă din trei în trei zile, a fost frig afară”, a spus Pancu.