Antrenorul Rapidului, nemulțumit de gestionarea avantajului: „Trebuie să avem mai multă constanță”

Tehnicianul Rapidului, Costel Gâlcă, a subliniat la finalul partidei cu Metaloglobus importanța gestionării mai eficiente a avantajului de pe tabelă. Antrenorul a evidențiat lipsa de constanță și deciziile pripite în anumite momente de joc.

„Trebuia să înscriem mai multe goluri și eram mult mai liniștiți. Trebuie să avem mai multă constanță, să controlăm jocul. Să temporizăm. Ne grăbim uneori când avem și alte opțiuni”, a declarat Gâlcă.

Acesta a adăugat că starea gazonului de la Clinceni a afectat într-o anumită măsură desfășurarea partidei, însă ocaziile ratate au fost factorul principal care a dus la un final tensionat. „Trebuie să creștem mai mult în joc. Poate și terenul a influențat jocul nostru, însă am avut acțiuni care puteau decide mult mai devreme jocul”, a punctat antrenorul.

Întrebat despre episodul controversat din minutul 67, în care jucătorul Petrila nu a dat mâna cu el, tehnicianul a clarificat situația: „N-a dat mâna cu mine (n.r. – Petrila), pentru că eram întors. A dat cu mine după aceea, am vorbit cu el la vestiar. Nu știu de unde și până unde”.

În ceea ce privește capitolul transferurilor, Gâlcă a evitat să ofere detalii, lăsând să se înțeleagă că se bazează pe actualul lot: „Vom vedea ce se întâmplă până se închide perioada de transferuri, deocamdată avem jucătorii noștri”.

Pe teren, Rapid s-a impus cu 2-1, prin golurile marcate de Constantin Grameni (16’) și Elvir Koljic (21’), în timp ce pentru Metaloglobus a înscris Ely Fernandes (43’).

După acest rezultat, giuleștenii au acumulat 15 puncte în clasament, la un singur punct de liderul Universitatea Craiova, care are însă un meci mai puțin disputat. În etapa viitoare, Rapid va întâlni pe teren propriu echipa de pe locul trei, UTA Arad.

De cealaltă parte, Metaloglobus rămâne cu un singur punct după șapte etape și ocupă ultima poziție. Formația antrenată de Mihai Teja va juca în deplasare cu FC Argeș.

Sursa: www.sport.ro