Răzvan Oaidă, mijlocașul în vârstă de 25 de ani, a avut urcușuri și coborâșuri în cariera sa de fotbalist. După o perioadă în care nu a reușit să se impună la FCSB și a fost cedat liber de contract, el a ajuns la Rapid în vara anului 2023, unde și-a găsit locul în angrenajul gândit de Bergodi.
Cristiano Bergodi, despre unul dintre jucătorii veniți în această vară la Rapid: „Acolo părea pierdut, acum e incredibil!”
Până în momentul actual, acesta a avut ocazia să joace în opt meciuri, contribuind cu un gol și un assist la performanțele echipei.
Antrenorul principal al Rapidului, Cristiano Bergodi, a fost impresionat de evoluția mijlocașului. În ciuda unor evoluții anterioare considerate sub așteptări la FCSB, Oaidă a reușit să se reinventeze și să atragă atenția lui Bergodi. Acesta nu a ezitat să-l laude.
„Oaidă pare alt jucător acum, nu?! E incredibil! Și eu am rămas surprins. Eu credeam că era un jucător pierdut la FCSB. Avea o concurență mare acolo, cu Olaru, cu Edjouma. Răzvan nu e un jucător dat afară de FCSB pe care l-a luat Rapid de bun.
Astea sunt prostii. Un jucător poate juca foarte bine cu un antrenor și cu altul să nu aibă același feeling, aceeași empatie. A venit aici și încet, încet a devenit unul dintre cei mai buni jucători. Răzvan e agresiv, e tehnic”, a declarat Bergodi.
Răzvan Oaidă și-a construit cariera în fotbal jucând și pentru alte echipe precum Brescia U19, Wolves U18, Atletico Arad, FC Botoșani și FCSB. În acest sezon, el face parte dintr-un grup de jucători noi care au ajuns la Rapid în această vară, alături de nume precum Andrei Borza, Albion Rrahmani, Claudiu Petrila, Omar El Sawy, Christopher Braun, Iulian Cristea, Borja Valle și Cătălin Cîrjan.
Urmărește DespreRapid.ro și pe Google News