Olimpiu Moruțan a semnat cu Rapid, iar aducerea mijlocașului a readus entuziasmul în rândul suporterilor formației giuleștene.
Robert Niță (48 de ani), fostul atacant de la Rapid și un apropiat al conducerii actuale din Giulești, a comentat sosirea lui Olimpiu Moruțan în Giulești și așteptările care vor exista de la playmaker-ul care a evoluat ultima dată la Aris Salonic.
„Moruțan, în rolul de număr 10, va avea deschidere foarte mare, poate să joace stânga, poate să joace dreapta, va fi tot timpul cu fața la poartă. Se poate asocia cu Dobre, Petrila, Koljic, Petrila.
D-asta a fost adus Moruțan, să facă diferența. El dă la poartă și are pase foarte bune. În meciul cu Elveția, a fost băgat la 0-2 și a dat două pase de gol. A jucat în diagonală și au ieșit niște acțiuni foarte bune.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.sport.ro