Dan Șucu: „Investim pentru a transforma clubul în premiantul clasei, nu într-un elev mediocru”

Rapid a suferit, în meciul jucat la Ovidiu cu Farul, o înfrângere drastică, fiind una dintre cele mai mari din istorie. Ultima dată când echipa a încasat cel puțin șapte goluri a fost în 1989, împotriva Stelei, pe teren propriu, scorul fiind 2-8.

După dezastrul de la Ovidiu, Dan Șucu, unul dintre acționarii echipei lui Adrian Mutu, și-a exprimat opinia

În ceea ce privește jocul, Rapid a avut o prestație mediocră pe parcursul întregului meci. Denis Alibec a deschis scorul pentru Rapid în minutul 2, însă atacantul Farului a marcat de trei ori. Tudor Băluță și Louis Munteanu, ambii cu câte două goluri, au înscris și ei în poarta echipei lui Horațiu Moldovan, iar pentru Rapid au marcat Cristi Săpunaru și Marko Dugandzic.

În urma acestei înfrângeri, Dan Șucu a evitat să comenteze imediat și a preferat să aștepte un moment mai potrivit pentru a se referi la acest eșec. În declarațiile sale, acesta a recunoscut că, pe lângă investiții pentru a face performanță, este necesară și o mentalitate de învingător pentru a ajunge la obiectivele propuse.

„Dragi Rapidiști, pentru orice bărbat impulsiv, și eu fac parte din această categorie, să ia decizii la nervi este o greșeală. Este normal să lași puțin timp să treacă, să te liniștești, înainte de a comenta sau de a acționa.

Ne-ați transmis clar că vă doriți pentru Rapid continuarea investițiilor, într-un ritm chiar mai accelerat, în cooptarea de noi jucători de valoare, care să îmbunătățească major lotul existent. Competiția pe fiecare post este esențială pentru performanță.”

Dan Șucu: „Premiantul clasei nu ia doi de 10, iar peste o săptămână 4”

„Știm cu toții, de asemenea, că un climat de siguranță economică, în care salariile și bonusurile sunt consistente și plătite la timp, creează, la rândul lui, premize excelente pentru reușite. Ambele condiții sunt implementate, sau în curs de implementare, și sunt, cu siguranță, esențiale, dar nu suficiente.

Mai avem, însă, nevoie și de o mentalitate de învingător! Cu această mentalitate ne-a învins Farul aseară și, fără această mentalitate, indiferent de câte milioane vom investi, nu putem deveni niciodată campioni. În afaceri, o focusare totală pe prioritățile firmei este singura cale către succes.

Adică renunți la plăcerile tale sau ale familiei și te concentrezi pe un singur lucru – reușita firmei tale. În sport, nu poate fi diferit! Un campion își va subordona sistemul lui de priorități reușitei sportive, va fi cu mintea și puterea de luptă, cu alimentația, cu odihna, cu programul 24/7 în slujba ideii de a învinge.

La Rapid avem avantajul că atât antrenorul cât și președintele clubului sunt ei înșiși, pe plan sportiv, Campioni. Ei știu că investim la Rapid cu gândul de a transforma clubul în premiantul clasei, nu într-un elev mediocru.

Premiantul clasei nu ia doi de 10 la teste, iar peste o săptămâna nota 4 la teză. Premiantul clasei muncește zi de zi și ia note mari tot anul, săptămână după săptămână”, a declarat Dan Șucu, într-o postare făcută publică pe pagina oficială de Facebook a Rapidului.

Dan Șucu: „Nu avem nevoie de jucători de mijlocul clasamentului, care își caută un loc călduț”

„Suntem cu toții dezamăgiți și supărați pentru dezastrul de la Ovidiu. Ne dorim ca băieții, după ce au fost numărați la podea, să fie ei cei care vor reuși sa-i trimită în corzi pe adversari în meciurile următoare.

Ne sunt datori! Și, în măsura în care Adrian va avea încredere sa-i trimită din nou în teren in meciul următor, vor trebui să ne dovedească că au mentalitate de campioni. Noi nu avem nevoie de jucători de mijlocul clasamentului, care își caută un loc călduț, unde salariile și primele sunt plătite la timp. Noi ne dorim în lot jucători cu minte și suflet de campioni!”, a încheiat Dan Șucu.