Dan Șucu: „Nu intrăm în vreo înțelegere cu alte echipe! Rapid nu e vagon atașat de locomotiva CFR”

Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, susține că echipa lui Adrian Mutu a beneficiat de o primă importantă la partida cu FCSB, câștigată cu 1-0, și explică faptul că nu există nicio posibilitate ca alte cluburi, implicate în luptă directă cu formația lui Gigi Becali, să poată influența în vreun fel evoluția giuleștenilor.

Dan Șucu: „Am mărit suma la 75.000 de euro! Trebuia să ieșim din criză”

Rapid a câștigat cu FCSB, 1-0, prin golul marcat de Albu, iar victoria din Giulești le aduce fotbaliștilor nu doar răgaz din partea suporterilor, ci și o sumă importantă de bani din partea conducerii, scrie Prosport.

„Există o primă importantă. Noi jucăm pentru Rapid. Din punctul nostru de vedere, este foarte clar și de ce. Nu există vreo posibilitate prin care la Rapid noi să intrăm în vreo înțelegere cu alt club.

Ce vreau să spun fără doar și poate e că primele date sunt foarte consistente și nu văd niciun alt motiv de premiere din alte părți.

Eu cred că fotbalul a ajuns unde e acum și pentru că decizia nu s-a luat sportiv, în teren, ci în culise, de către diferiți patroni. Și asta mă deranjează, groaznic mă deranjează.  Majorarea primei e legată de ieșirea dintr-o criză”, a declarat Dan Șucu pentru ProSport.

Dan Șucu: „Nu vom fi un vagon atașat altei locomotive!”

Patronul Rapidului s-a arătat deranjat de suspiciunile care au apărut după ce liderii galeriei giuleștene au anunțat că vor oferi și ei o primă fotbaliștilor.

„Rapid nu o să devina vagon atașat locomotivei altcuiva, indiferent cine ar fi altcineva: Farul, CFR Cluj, Craiova. Noi nu facem înțelegeri oculte! Vrem doar sa învingem în teren, indiferent de adversar.

Orice implicare de a stimula financiar fotbaliștii e o atribuție a clubului, pentru că astfel se pot evita orice conexiuni nedorite. Primele pe care conducerea le oferă jucătorilor Rapidului sunt suficient de consistente pentru a nu fi nevoie de alte contribuții”, a mai spus Dan Șucu pentru ProSport.