Cu sosirea lui Dan Șucu la echipă, Rapid a avut parte de o transformare importantă și a intrat într-o nouă eră. Echipa din Giulești a recâștigat statutul de forță în Liga I și se apropie de nivelul de performanță al echipei din vremea lui Copos, care îl includea și pe Dani Coman, cel care a fost portarul Rapidului timp de 6 ani, transmite Fanatik.
Coman a întâmpinat dificultăți cu galeria Rapidului
“Ai spus de galerie, tu de-a lungul timpurilor ai spus lucrurilor pe nume și ai luat atitudine la un moment dat la un meci la Chiajna când erau niște clinciuri între tine și cei din galerie.
Crezi că și din acest motiv, că ai spus lucrurilor pe nume, te iubesc suporterii rapidiști? Pentru că tu ești, chiar dacă acum activezi cu Măldărășanu la o rivală, ești un conducător iubit în Giulești și ai fost și ca jucător.
Cred că și curajul acesta al tău de a spune lucrurilor pe nume, de a îi înfrunta în momentul în care considerai că ai dreptate. Cred că te-a făcut mai iubit în Giulești, chiar dacă arunci cu apa dintr-o sticlă în galerie”, a spus Robert Niță.
Dani Coman este o legendă a Rapidului
“A fost un moment greu pentru mine la meciul de la Chiajna. Atunci când întreaga echipă era înjurată, iar eu m-am dus la poartă să-mi iau sticla de apă. Am luat sticla de apă și am auzit din galerie cum eram înjurat de copil de familie.
Și atunci am luat sticla de apă și am aruncat cu sticla în ei. Nu aș mai face același lucru, probabil, acum. Am crescut. Robert, să știi că eu am rămas cu momentele frumoase la toate echipele la care am jucat.
Și la Vaslui am avut o perioadă extrem de bună, după, certându-mă cu domnul Porumboiu, am fost trimis să mă antrenez singur. Am încercat să îmi găsesc peste tot ceva pozitiv din care să mă încarc. Și la Rapid, au fost momente în care mă înjura întreg stadionul.
Și al lor și ai mei. Eu eram în deplasare tot timpul. De când intram de la încălzire până ieșeam, suporterii mă înjurau. Le dădeam posibilitatea să își facă încălzirea cu mine”, a spus Dani Coman pentru FANATIK.RO.
Urmărește DespreRapid.ro și pe Google News