Daniel Niculae: „Am fost penibili! Dacă jucăm tot așa, mai bine nu mergem la Craiova!”

Daniel Niculae a tras concluziile după Sepsi Sfântu Gheorghe – Rapid 2-0 în etapa a treia a play-off-ului, transmite fanatik.ro.

Daniel Niculae: „Cred că o minune a făcut ca scorul să nu fie mai nefavorabil! Am fost o apă și-un pământ”

Daniel Niculae a transmis un mesaj clar pentru jucătorii și fanii Rapidului după înfrângerea usturătoare cu Sepsi.

„Noi cum crezi că suntem? Suntem la fel de dezamăgiți de la primul suporter până la ultimul angajat al clubului. Am făcut un meci foarte slab. În prima repriză am fost penibili, sincer. Să n-ai o tresărire de orgoliu, să n-ajungi să dai la poartă, să-ți creezi ocazii. Primul șut pe poartă l-am avut în minutul 35. Nu știu ce s-a întâmplat”.

„Dacă mergem la Craiova și repetăm aceeași partidă, mai bine rămânem acasă”

„A doua repriză să spunem că a fost cât de cât un plus pentru jucătorii care au intrat după pauză. Dacă mergem la Craiova și repetăm aceeași partidă, mai bine rămânem acasă. Aseară cred că o minune a făcut ca scorul să nu fie mai nefavorabil. Ăsta e adevărul. Ar fi culmea să mă ascund în spatele adevărului și să nu spun lucrurilor pe nume”.

„Jucătorii sunt inteligenți și știu să-și facă autocritica, să înțeleagă ce partidă slabă și modestă au făcut. Trebuie să ne trezim și meciul acesta să fie un accident. Mai avem foarte multe meciuri cu echipe foarte bune. Avem nevoie de un rezultat pozitiv la Craiova”, a mai spus președintele rapidist.

Daniel Niculae: „Am făcut numai lucruri pe care nu trebuia să le facem”

„Nu-mi dau seama de am fost atât de slabi. N-aș putea să nominalizez pe cineva peste media echipei. Am fost o apă și-un pământ! Sper ca toată lumea să fie la fel de supărată cum suntem noi. Am făcut numai lucruri pe care nu trebuia să le facem”.

„Nu cred că trebuie să avem o reacție per ansamblu față de meciul de aseară. Echipa a arătat că poate juca un fotbal spectacolos și domina orice echipă din campionatul nostru. Putem și pierde foarte, foarte ușor. Cred că sunt anumite meciuri în care lipsa concentrării ne face să avem niște evoluții foarte slabe”.

Chiar și în aceste condiții, „Nico” nu crede că Rapid e ieșită definitiv din lupta pentru cupele europene.

„Când câștigi un meci, două, trei, te bați la câștigarea campionatului. Când nu mai ai una sau două evoluții așa bune și rezultatele nu mai sunt pe măsură, atunci nu putem, e maximum ce-am putut face. Nu, trebuie să fim echilibrați, să găsim cauzele și să le remediem pe viitor”.

„Poate au intrat și cu gândul cu jucăm cu echipa care se află pe locul șase în play-off și doar dacă intrăm pe teren ne asigură câștigarea celor trei puncte. Noi de-a lungul istoriei am demonstrat că putem pierde cu echipele mai slab cotate, dar nu e cazul lui Sepsi. Toate echipele pot câștiga împotriva oricui”.

Fostul atacant al Rapidului îl bagă în ședință și pe portarul de națională al lui Mutu: „O să vorbesc și eu cu Horațiu Moldovan. Pot fi mai multe. Nu neapărat presiunea. S-au înmulțit greșelile lui în ultimele meciuri, dar au fost multe meciuri în care a fost îngerul păzitor al porții Rapidului. Nimeni e bătut în cuie ca titular și oricine poate intra”.

În final, președintele Rapidului a transmis un mesaj clar pentru jucători: „Sigur vor fi foarte multe schimbări la meciul cu Craiova. Sunt convins că Adi va lua măsuri după acest meci. E foarte importantă reacția după acest meci. Putem pierde meciuri, să ratăm ocazii, dar nu accept să n-avem atitudine”.